Copila fara minte [1]

fara minte

fara minte

Incepand de astazi adaug un nou capitol in blog. Va purta numele „Copila fara minte” si va cuprinde povestioare diverse. Am sa incerc sa le creez cat de cat independente unele de altele. Sper sa va placa.

Cezara ar fi vrut sa aiba libertatea de a alege singura cu mult timp in urma. Dar viata a ales pentru ea inca din momentul in care a ajuns aici. Apoi a fost prea tarziu sa mai schimbe ceva…
Printre primele ei amintiri sunt cateva legate de viata in casa parintilor si nu chiar placute. Avea cam trei sau patru ani cand se obisnuise sa le spuna alor ei „mamitica” si „tatutu”. Si vai cat s-a simtit de umilita in momentul in care copiii au inceput sa rada cu pofta ca vorbeste asa ! La inceput nu intelegea de ce, pana cand a realizat ca vina nu o purta ea. „Mami” si „tati” sunau atat de ciudat… In momentul acela a fost pentru prima oara cand a urat aceste doua persoane pentru ca din cauza lor fusese umilita si ranita ! Ce vina avea ea si de unde ar fi trebuit sa stie ca aceste diminutive sunt exagerate ?! Dragostea se poate exprima si altfel…

You Might Also Like