Oracolul copilariei

oracol
Va mai amintiti de acele caiete mari si groase, unele mai ponosite, pline de intrebari diverse, de la cele generale pana la intrebari intime sau bizare ? Care in cea de-a doua parte contineau asa-zisele amintiri, respectiv versuri, desene, pagini arse pe margine, picurate cu ceara, fiecare dupa ce reusea sau stia sa creeze, pentru ca prietenul pentru care scriai sa-si aminteasca cu drag de tine cat mai multa vreme.
Undeva in scoala generala facusem cu totii o pasiune din oracole, ale noastre si ale colegilor. Ne placea sa il dam pe al nostru ca sa fie cat mai plin si ne doream sa completam cat mai multe astfel de pagini. Devenise un mod de a iti da seama cat de popular sau iubit esti de colegi si prieteni si in acelasi timp un motiv serios de suparare daca cineva avea oracol si nu ti-l oferea sa scrii in el.
Cel mai mult imi placea cea de-a doua parte a lui, in care puteam citi si scrie fel de fel de versuri, de la cele mai banale, pana la unele care chiar impresionau. Depinde daca erau copiate de pe la altii sau daca reuseai sa creezi ceva original.
Adevarul este ca oracolele deveneau un mod de a ne cunoaste (cati dintre noi nu incercam sa retinem numele celor care au completat si la ce numar pentru a vedea ce raspunsuri a dat cineva care ne placea sau pe care il invidiam ?) si de a crea pentru cei care reuseau mai mult sau mai putin.

You Might Also Like