Romanul „Ion” – opinie personala

romanul Ion
Unul dintre romanele care mi-a placut foarte mult este acest roman al lui Liviu Rebreanu. M-a cucerit initial prin simplitatea si intriga sa, apoi povestea m-a prins atat de mult incat mi-ar fi fost greu sa nu aflu finalul. E drept ca nu ma asteptam sa aiba un final asa de tragic, dar viata la tara de multe ori este mult mai dura decat ne place noua sa credem.
Am admirat taletul cu care autorul a creat acest personaj pe care imi era greu sa il inteleg in actiunile sale, dar pe care l-am iubit tocmai pentru ca era altfel decat m-as fi asteptat. Pasiunea lui pentru pamant, mult mai mare decat cea pentru o femeie, m-a impresionat si m-a intrgat in acelasi timp. Caracterul simplu si impresia pe care o creaza ca ar fi nebun mi s-au parut motive suficiente sa retin romanul si sa il pun intre lecturile mele preferate.
Atitudinea Anei in schimb mi s-a parut destul de bizara si asta pentru ca nu puteam sa inteleg cum de iubirea pentru el o orbea atat de mult incat sa nu isi dea seama de adevaruri evidente, cum ar fi fost cel ca nu o iubea pe ea ci doar averea pe care ar fi putut sa i-o ofere, ca Ion nu avea sa se schimbe sau ca un copil nu i-ar fi apropiat mai mult, pentru ca acolo unde nu exista dragoste si intelegere nici continuitate nu poate fi.
Cand am terminat de citit romanul, stiam ca Ion a primit pedeapsa pe care o merita, dar in acelasi timp imi era ciuda, imi era mila, mi-as fi dorit sa sufere, dar nu sa moara si mai ales nu de o moarte asa de dura si violenta.
Parte a felului cum am perceput acest romen se datoreaza faptului ca mare parte din copilaria mea am petrecut-o la tara la bunicii mei, oameni simpli si asemanatori celor surprinsi in roman. Stiam ce inseamna sa lucrezi pamantul de dimineata pana noaptea, cum femeia trebuie sa fie supusa barbatului si sa nu iasa din cuvantul lui, cat de greu e pentru cei sarmani sa aiba mereu cele trebuincioase in casa.
Apoi in facultate am avut parte de o experienta ciudata. La unul dintre cursurile optionale eram rugati ca fiecare sa numeasca 3 carti preferate, sau asa ceva. Unul din titlurile pe care le-am spus eu a fost „Ion”. Pentru ca mi-a placut si pentru ca la varsta la care l-am citit era unul dintre cele mai reusite romane pe care le lecturasem pana atunci. Nu ati vrea sa stiti ce fata a facut asistenta care tinea seminarul. Nu am inteles de ce, dar am incercat sa ignor totul. Pentru ca mai tarziu, in alt curs cu aceeasi persoana, un alt coleg sa sustina ca romanul acesta este o capodopera si ea sa ii sustina punctul de vedere.
Recunosc faptul ca nu am citit foarte mult, desi cititul este una dintre pasiunile mele, dar incerc de regula sa ma axez pe carti de referinta. Si stiu ca acesta este un roman de referinta, chiar daca unii nu stiu sa aprecieze sinceritatea sau daca se razgandesc peste noapte. E problema lor…

You Might Also Like